Retete video

VIDEO: Pizza vegană (Simply Vegan Delight YouTube)

Ingrediente și costuri totale (aproximativ 25 lei):
Blat:
500 ml de apă
350 grame de faină de năut – 6 lei (8 lei 500 grame)
Un vârf de linguriță de bicarbonat de sodiu
50 grame susan – 2 lei
2 lingurițe de praf de usturoi ( 1 leu plicul)

Topping:
100 grame ardei capia (1 ardei) – 1 leu
350 grame cuperci champignon– 3,5 lei (5 lei 500 grame)
80 grame porumb congelat (fiert ulterior) – 0,40 lei
150 grame tofu afumat – 4,5 lei (9 lei 300 grame din supermarket)
10 grame de măsline – 0,20 lei (aproximativ 2 lei 100 grame)
150 grame de ceapă (1 ceapă) – 0,15 lei (1 leu pentru 1 kilogram de ceapă)
150 grame roșii cherry – 3 lei (5 lei 250 de grame la cutie din supermarket)
Jumătate de ardei iute (5 grame)
5 lingurițe de oregano ( 1 leu plicul)
5 lingurițe de cimbru ( 1 leu plicul)
1 linguriță de sare

Se poate face și sos preparat acasă din: pulpă de roșii, ardei iute, oregano, cimbru, usturoi, sare. (Se fierb toate pe aragaz aproximativ 10 minute). Sau se cumpără ketchup din comerț.

Valori nutriționale:
Calorii totale: 1800 kcal.
Proteine: 110 grame.
Carbohidrati: 265 grame.
Fibre: 55 grame.
Grăsimi nesaturate: 36 grame, din care Omega-3 (61%), Omega-6 (95%).
Calciu (70%), Cupru (630%), Fier (365%), Magneziu (200%), Mangan (350%), Fosfor (270%), Potasiu (130%), Selenium (180%), Sodium (30% din legume + 650% din sarea neoidată), Zinc (160%), Vitamina A (170%), Vitamina C (210%), Vitamina E (40%), Vitamina K (55%), Vitamina B1, B2, B3, B5, B6 (190%), Acid Folic (460%), Colină (90%); Total din doza zilnică minimă recomandată.
Colesterol 0! Grăsimi saturate 0!

Mod de preparare:
Se adaugă intr-un bol 500 ml de apă, se adaugă 1 linguriță de sare. 2 lingurițe de praf de usturoi, un vârf de bicarbonat de sodiu și se adaugă treptat făina de năut și se amestecă. După care se așează compoziția pe tavă (am folosit hârtie de copt pe tavă ca să nu se lipească), se așează susanul deasupra și se bagă la cuptor pentru aproximativ 20 de minute. După care se așează topping-ul pe blat, ordinea mea a fost următoarea: ceapa, ciupercile, măslinele, ardeiul capia, toace acestea tăiate feliuțe subțiri ca în video. După care porumbul (congelat, l-am fiert aproximativ 10 minute în ibric), tofu afumat dat prin răzătoare, după care am adăugat oregano și cimbru, roșiile tăiate feliuțe subțiri, ardeiul iute tăiat felițe subțiri și am băgat la cuptor pentru încă 40 -50 de minute la foc moderat. Se servește cu ketcup sau sos făcut în casă. Poftă bună!
Costurile și valorile nutriționale sunt estimative.

S-ar putea să-ți placă și...