Retete video Supe & Ciorbe

VIDEO: Cum se face Borşul cu huşte ? Reţetă borş (eco 04 YouTube)

Articol integral pe:
http://www.nu-stiu.ro/bors-probiotic-detoxifiant-complex-vitamine-b-reteta-bors-valori-nutritionale-bors/

Reteta borş

1. Intro

Citisem în urmă cu ceva timp un articol legat de longevitatea japonezilor. Prezentau topul alimentelor consumate: legume, fructe, peşte, alimente fermentate.

Legume, fructe, peşte – nimic nou, în schimb alimente fermentate mai rar am consumat: un iaurt natural ocazional şi murături şi mai rar din cauza cantităţii de sare.

Căutând probiotice naturale, am dat peste Borş care nu doar conţine probiotice (colon funcţional) dar şi detoxifică puternic organismul şi … bonus, are aproape tot complexul de vitamine B, inclusiv problematicul B12.

Numeroase articole pe internet despre Borş legate de cele 1000000000…. beneficii pe care le are, cât de bine detoxifică şi câte tratează.

2. Experienţe ⁄ poveşti

părinţii mei povestesc de bătrâni de peste 80 ani care aveau zilnic sticla de Borş pe masă
unchiul meu s-a intoxicat cu pesticide, a consumat Borş in loc de apă şi la scurt timp traspiraţia a devenit urât mirositoare, (semn că toxinele au ieşit din organism) şi şi-a revenit
prima data când am facut eu Borş, a ieşit concentrat (1kg tărâţe la 3L apă); am băut o cană mică, urmată imediat de transpiraţie urât mirositoare

La orice detoxifiere, mirosurile urâte semnifică toxine care ies din organism.
Fără îndoială, Borşul este puternic detoxifiant.

3. Reţetă Borş

Pe Internet există o sumedenie de reţeţe de preparare a Borşului şi o întreagă nebunie legate de ce sunt huştele??!?!
După multe căutări şi forumuri citite, am luat-o pe calea simplă: fără huşte cumparate, fără drojdie, fără tărâţe opărite, fără 2 felii de pâine de secară sau neagră, fără frunze de vişin şi altele.
Prima dată – Borş fără huşte
Am pus 1kg tărâţe naturale în 3 litrii apă de izvor călduţă, într-un borcan de sticlă, şi l-am ţinut 3 – 4 zile la 17grade. A fermentat, apa a căpătat culoarea şi gustul specific Borşului, doar că era foarte concentrat. Am băut 1 cană mică pe zi.
Din tărâţele astea fermentate, care sunt de fapt huşte, am luat cam 6-7 pumni afară pentru a 2-a tură de Borş.

A 2-a oara – Borş cu huşte proaspete
Cei cam 6-7 pumni i-am pus într-un borcan de 8L, în care am pus 500g tărâţe grâu naturale şi 400g făină porumb măcinat mai mare. Le-am amestecat cu 1L apă rece până s-au omogenizat şi am încălzit uşor apa pe care am turnat-o peste ele până aproape am umplut borcanul. Am înfăşurat apoi borcanul într-un prosop, pentru a grabi fermentaţia.
La temperaturi de peste 20g Celsius, Borşul se face de azi pe mâine, în 24h. Când e gata face o floare (bule albe) deasupra.
Am luat într-o farfurie din amalgamul de pe fundul borcanului (tărâţe cu porumb fermentate care sunt de fapt huşte) cantitate x şi aceeaşi cantitate x de tărâţe crude şi am facut 5 bulgări (amestec părţi egale de ferment cu, crud) ceva mai mari decât o minge de ping-pong, bulgări pe care i-am refolosit A 3-a oara – Borş cu huşte uscate.
Extrag apoi huşte proaspete şi fac bulgări la fiecare tură de Borş făcută.

Greu nu e să faci Borş. Sănătos e 2000%. Adica de 20x peste 100%, cel putin ? .

Notă: ingredientele sunt bio: tărâţele de grâu, făina de porumb măcinată mai mare, apa e de izvor. Folosesc tot timpul un borcan de sticlă şi le amestec cu o lingură de lemn.

Beau 1 pahar de 220ml/zi, uneori şi două. Imediat ce-l consum, transpiraţia devine urât mirositoare.

4. Valori nutriţionale Borş

Valorile nutriţionale ale Borşului sunt date de:

valorile nutriţionale ale tărâţelor de grâu şi
valorile nutriţionale ale făinii de porumb

dar pentru că sunt fermentate, unele valori sunt mai mari, şi în plus adăugăm B12.

Ce înseamnă alimente fermentate? Importanţa:
Consumul de alimente fermentate poate ajuta la prevenirea malnutriției în trei moduri. În primul rând, fermentatia creste cantitatea de alimente disponibile în ansamblu. În al doilea rând, procesul de fermentatie a alimentelor crește cantitatea anumitor vitamine și minerale în alimente, inclusiv biotina, acidul nicotinic, riboflavina, tiamina si vitamina B12. În cele din urmă, fermentarea unor alimente le face mai ușor de digerat, descompunand fibra pe care organimsul nu o poate digerata, transformand-o în zaharuri pe care organismul le poate digera. Acest lucru crește cantitatea de calorii pe care le obținem din alimente. Lactoza este, de asemenea, parțial descompusa în timpul fermentației, ceea ce face iaurtul mai ușor de consumat pentru cei care au intoleranta la lactoză.

S-ar putea să-ți placă și...